Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru CARE NU SE POATE RĂSPUNDE

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 51 pentru CARE NU SE POATE RĂSPUNDE.

Petre Ispirescu - Fata de împărat și fiul văduvei

... ca una ce trebuie să fi săvârșit nelegiuirea cu un om, carele și acela trebuie să piară, acel om să fie fiul văduvei, deoarece fata nu vrea să spuie pe adevăratul nelegiuit, și pentru că Sfatul împărăției nu poate să-l ghicească. Cum hotărâră, așa și făcură. Împăratul porunci, și numaidecât se aduse un boloboc mare; puse de-l smoli și, băgând într-însul pe fata de împărat cu fiul văduvei, porunci de înfundă bolobocul bine, și ... se poate ca împăratul să fi făcut o asemenea faptă. - Că n-are la cine altul să fie, răspunse vătaful lingurilor. Trebuie să-l căutăm. - Nu mai trăncăni, îi mai zise gazda. Aide, ridică masa și te cară de aci. Auzind împăratul cele ce se vorbiră, ceru să fie căutat, ca să-și iasă din bănuială, căci el nu se știa vinovat. Atunci, trăgându-i încălțămintea, îi căzu lingura pe care o căutau din cizma împăratului. Pasămite gazda se vorbise cu vătaful lingurilor ca să-i joace renghiul ăsta. Împăratul se făcu ca sfecla de roșu de rușinea ce păți și zise încâlcindu-se de ciudă: - Arată-ți, Doamne, minunea ta! Nu ...

 

Petre Ispirescu - Luceafărul de ziuă și luceafărul de noapte

... să fie? Știu eu de ce mă întrebi, frate Siminoc? - Iaca văz, răspunse Siminoc, că două vițe de păr în capul tău sunt înnodate. - Cum se poate? zise Busuioc. Aceasta supără atât de mult pe Busuioc, încât se hotărî să plece în lume. - Frate Siminoc, zise Busuioc, eu mă duc în lume fiindcă nu pot să pricep de ce mama mi-a înnodat părul când mi-a căutat în cap. - Măi frate Busuioc, îi răspunse ... sunt mort. - Să-ți ajute Dumnezeu, frate Busuioc, să nimerești cu bine; dară eu încă o dată te rog, pentru dragostea mea, să rămâi, să nu mai pribegești pân lume. - Peste poate, răspunse Busuioc. Apoi se îmbrățișară și Busuioc plecă; iară Siminoc rămase de se uita galeș după dânsul până îl pierdu din ochi. Siminoc se întoarse acasă și povesti părinților toate cele ce se întâmplase. Împărăteasa nu mai putea de inimă rea. Își frângea mâinile și plângea, de să ferească Dumnezeu. Dară n-avu ce-și face capului, și se mângâia oarecum văzând pe Siminoc. După câtva timp, acesta scoase batista, se

 

Nicolae Gane - Hatmanul Baltag (Gane)

... și esplice toastul. Înainte de-a asfinți soarele de mâne am să o cer în căsătorie de la părintele ei, și, dacă el se va împotrivi, baltagul meu strămoșesc îi va juca pe spate. Un freamăt surd se răspândi în sală, și fiecare dintre ciracii lui Baltag, cunoscându-l om hotărât, gata a-și preface vorbele în faptă, se scărpină cu îngrijire pe spete. Era pe atunci lucru frumos și vrednic de laudă ascultarea fetelor. În zilele noastre aceasta nu se mai vede. Dacă fiica vornicului Smereanu ar fi zis, spre pildă, că inima ei este juruită altuia, și ar fi căzut în genunchi udând cu ... lui Baltag s-ar fi mărginit aice, însă un an după căsătoria sa un mic hătmănel intră cu pompă în lume, și în bucuria lui se deșertară multe gărăfi și se cheltuiră multe parale. În anul al doilea veni rândul unei mici hătmănițe; și așa în fiecare an rând pe rând, se înfățișă câte un hătmănel, câte o hătmăniță, ba uneori și câte doi împreună, pănă când numărul odraslelor lui Baltag se înmulți la doisprezece. În fiecare zi de naștere mama soacră găsea de bănuit și de cârtit cum că se ...

 

Ion Luca Caragiale - La conac

... mai rămas prea puțină lume... Într-o odaie, ațipesc așa după masă, cei doi tovaroși, fiecare pe câte un pat... Fata le aduce cafele... Acu nu-i mai e degrabă; poate sta și de vorbă cu un drumeț. Negustorul se uită la fată, se uită șașiu la băiat și merge să vază ce mai e pe dincolo, până-n odaia unde s-au pus niște orzari să-nvârtească un ... băiete! a-nnoptat... Ce faci? - ...Bine! răspunde omul bâtrân și joacă -nainte... Dar jocul e joc și norocul noroc... Începe cartea flăcăului să se schimbe și să meargă tot d-a-ndăratele... Sudori peste sudori... Tânărul se oprește și stă la gânduri, uităndu-se ca-n gol; dar întâlnește ochiul tovaroșului, care-i dă o povață mai tare decât cea mai tare poruncă... Pune mâna-n sân și scoate ... conacului de la Sălcuța în buiestru-mbășicat. O fată naltă și voinică cu mânecile sumese până la subțiori, stând rezemată de un stâlp al prispei, se uită lung după călăreț. El apleacă bărbia-n piept, strânge scurt zăbala și îndeamnă calul la iuțeală. Vrea și el să se uite odată înapoi, dar a apucat să cotească la dreapta pe după movila bisericii, și prispa conacului nu se mai

 

Ion Luca Caragiale - O invenție mare

... când te-au necinstit, fie cinstită fața sfinției tale... - Care istorie, bre? întrebă Dumnezeu încruntat, făcându-se că nu ține minte - ori, mai știu ce? poate că și uitase, că, la Dumnezeu, ce nu se poate? - Ei care istorie?... cu ăi doi tâlhari... la mijloc... pe Golgota, de... - Bine, bine, zise Dumnezeu, vrând să schimbe vorba... Tu... ai mai fost p ... mașină, și când vede că roata merge moale, numai odată se repede, își încârligă coada de o spiță și-ncepe un vârtej, de sfârâie că nu se mai văd spițele, și ajunge de trage astăzi câte 500.000 de coale numărul 12 pe ceas; le tipărește, le pune număr, le fățuiește; le ... iaca venii cu hârțoagele astea: dovezi ați cerut, dovezi v-am adus. Ia uitați-vă! ia poftim, sfinte Petre: pune-ți ochelarii și vezi..." Și se porni Aghiuță să-i arate lui Dumnezeu și lui Sâmpietru marfa, Dumnezeu se uită, sfântul apostol se uită, și-ncepură amândoi să se scarpine-n barbă și să se privească adânc cu ochii lor înțelepți. - Așa e, Doamne? întrebă Aghiuță. Da Dumnezeu nu

 

Ioan Slavici - Păcală în satul lui

... li se plângea oamenilor că prea i s-a făcut răzleață ju- ninca și că are treabă și nu poate umbla după ea. Nu-i vorbă, oamenii s-ar fi plâns și ei, dar nu mai aveau cui să i se plângă când Păcală îi lua pe dinainte și li se plângea de te prindea mila de el. Când văzură dar că juninca lui Păcală în curând are să fie vacă, oamenii se puseră pe gânduri. Știau ei cum au să urmeze lucrurile mai departe. Vedeau parcă cele șapte vițelușe cum se fac vițele, juninci, cum ajung în cele din urmă vaci și ele, și cum le vinde Păcală și pe ele și se întoarce de la târg cu o spuză de vițelușe, toate flămânde, toate pornite din fire să se facă vițele, juninci și vaci în cele din urmă. — Măi! strigară ei, ăsta ne mănâncă și urechile din cap cu vițelușa lui, ne seacă ... ca vițelușă în sat. Dumeriți odată astfel, tăiară juninca, îi luară carnea și o mâncară, iară pielea o aruncară peste gard în curtea lui Păcală. Nu-i vorbă, a fost cam scurtă socoteala aceasta, dar în satul lui Păcală multe se întâmplă. Păcală, de! ce să facă!... Dacă ar fi voit, ar fi găsit el ac pentru cojocul sătenilor; el însă ...

 

Petre Ispirescu - Țugulea, fiul unchiașului și al mătușei

... i plăcu. Se făcea că el era într-o grădină frumoasă, frumoasă ca un rai. El ședea acolo, într-un colț, trist și mâhnit că nu putea umbla, să se bucure și el de frumusețile acelei grădini. Păsările cântau de se spărgeau. Frunzele de pomi fâșâiau de adierea vântului și florile răspândeau un miros de te îmbăta. Se uita cu jind la toate astea, căci nu putease desfăteze și el. Atunci ridicând ochii în sus, se rugă lui Dumnezeu să-i ia viața mai bine, decât să trăiască în așa ticăloșie. Pe când se făcea că se roagă, deodată i se arătă dinainte o zână așa de frumoasă și de blândă, cum nu mai văzuse el în viața lui așa ființă. Și se făcea că-l întreabă, zicându-i: - De ce te căinești băiețele și te amărăști? - Cum nu m-aș căina și nu m-aș amârî, zână a frumusețelor, se făcea că zise el, iată sunt olog, și din această pricină am ajuns de batjocura tutulor băieților din sat. - Lasă, dragul meu, nu mai plânge, că ei nu știu ce fac, se făcea că mai zise zâna. Tu ai să te tămăduiești și o să ajungi ...

 

Petre Ispirescu - Cele trei rodii aurite

... toată silința ce puse împăratul a opri pe fiul său de la aceasta, fu în zadar. Daca văzu și văzu că nu-l poate opri, porunci și numaidecât i se și făcu hainele; după ce le luă, fiul împăratului încălecă și plecă. Un an de zile trecuse de când călătorea; ajunsese prin pustietăți nelocuite de ... p-aici pe unde nu se vede pasăre cu aripioare, dar încămite om cu picioare? - Mamă, zise fiul de împărat, caut cele trei rodii aurite; nu știi d-ta încotro se pot afla? - Nu știu, dragul mamii, nici n-am auzit până acum de așa minune, dară poate soru-mea să știe, care șade puțin mai departe de aici; de ai curaj să mai mergi, poți să o întrebi pe dânsa. N-așteptă ... făcuse întocmai cum îl învățase bătrâna, se întoarse pe la dânsa și după ce-i mulțumi și-i dete și ei câte ceva, plecă să se întoarcă la împărăția tatălui său. Pe drum, ce-i veni lui, văzând că nu mai poate răbda, scoase cuțitașul și tăie una din rodii, ca să guste și să

 

Ioan Slavici - Doi feți cu stea în frunte

... vorbe și iscusințe, să-l urnească pe acesta, iară după aceea, rămânând Lăptița în grija ei, a ei să fie grija. Știa că nu-i va fi greu să afle cale și chip. Cu una, cu două, feciorul de împărat nu se urnea însă din loc. Vorbele zburară în vânt și iscusințele rămaseră lucru fără treabă. Vremea trecea, ziua se apropia, era mâine-poimâne, și feciorul de împărat nu se depărta de lângă soția sa. Când vitrega văzu că acuma nu e încotro, își puse piatră pe inimă și trimise carte, știre și veste la frate-său, a cărui împărăție era vecină, spuse cum ... de dor neastâmpărat să știe ce și cum, de când s-a dus! Hei! dar ce-auzi? ce văzu? îmi vine nici să nu mai povestesc când văd atâta răutate, atâta suflet fără milă, și urâtă, și supărăcioasă, și grozavă treabă, încât nici nu se poate spune fără ca să răsufli o dată cu greu! Adică a fost așa: în clipita când stelele se strâng pe cer, când fe- ciorul de împărat era numai trei pași de la poarta curții, s-a întâmplat întocmai precum a

 

Ion Grămadă - O noapte de groază

... pornise, după ce a înnoptat, o viforniță strașnică, de nu se vedea lumea. În vuietul vântului, auzeam glasuri ciudate: parcă sunau clopote dogite, poate erau și glasuri slabe de oameni rătăciți, cine mai știe!, căci vântul de iarnă ușor îți înșeală auzul. Am tras perdelele la ferești și mă ... facă ușa țăndări, iar eu tresăream la fiecare lovitură ca și cum ar fi izbit în inima mea. Văzând că ușa e prea tare, hoții se apucară de gratiile fereștii ca să le îndoaie, dar nici aici n-au isprăvit nimic. Într-un târziu, conteniră: păreau că mai răsuflă. Nu se auzea nimic afară, decât doar schelălăitul câinelui, care se ascunsese undeva, după grajd. Tâlharii începură să vorbească iarăși și să suduie groaznic, lovind din nou cu muchia toporului în ușă. Erau, însă, cele din ... perete, am ajuns la o fereastră și am ridicat, încet, un colț de perdea: afară, era o lună de vedeai ca ziua, iar în ogradă nu se auzea, nici nu se vedea nimic, afară de câine, care trebuie să fi fost stâlcit rău, căci scheuna mai departe. M-am întors în pat și-mi făcui fel ...

 

Petre Ispirescu - Făt-Frumos cu părul de aur

... sunt cu șartul lor; de aceea trebuie să știi să-ți faci și tu un căpătâi. Și, după ce șezu acolo câteva zile, mai dedându-se cu lumea și mai obișnuindu­se a trăi în huietul ce înăbușește orașele, plecă luându-și calul cu sine și se duse, și se duse, până ce ajunse pe tărâmul unor zâne. Ajungând la zâne, cari erau în număr de trei, căută să se bage argat la dânsele; așa îl sfătui calul să facă. Zânele deoacamdată nu prea voiau să-l ia în slujbă, dară se înduplecară la rugăciunile lui și-l priimiră. Calul adesea venea pe la domnul său, și într-o zi îi zise să bage de seamă, cum ... din baie, el luă legătura cu hainele, și o porni la sănătoasa călare pe calul lui cel cu aripi, cu care zbura ca vântul și se ducea ca gândul. Cum călcă peste pragul porții, începu casele, curtea și grădina a se cutremura și a urla așa de groaznic, încât se auzi până la zâne și zânele îndată se întoarseră acasă. Daca văzură că argatul lipsește și hainele nu

 

   Următoarele >>>